Cine l-a ucis pe Isus?

By |2021-04-28T17:47:01+03:0028 aprilie, 2021|Categories: Articole, Ultimele articole|Tags: , , , |0 Comments
Uciderea lui Isus a fost o vastă conspirație care a implicat Roma, pe Irod, Neamurile, Sanhedrinul evreiesc și poporul Israel – grupuri diverse care rareori erau în deplină concordanță între ele. De fapt, este semnificativ faptul că răstignirea lui Cristos este singurul eveniment istoric în care toate acele facțiuni au lucrat împreună pentru a atinge un scop comun. Toți erau vinovați. Toți poartă vina, împreună. Evreii, ca nație, nu au fost mai mult sau mai puțin vinovați decât Neamurile.
 
Acest lucru este foarte clar afirmat în Faptele Apostolilor 4:27, o rugăciune colectivă, rostită în una din adunările primilor creștini: „În adevăr, împotriva Robului Tău cel sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu Neamurile și cu noroadele lui Israel…”. Așadar, nu există nicio justificare pentru încercarea de a arunca vina pentru moartea lui Isus asupra vreunuia din acele grupuri. Acela a fost, în esență, un act comun al umanității păcătoase împotriva lui Dumnezeu. Fiecare din ei este vinovat.
 
Și, totuși, nici acest fapt nu revelează întregul adevăr despre cine L-a ucis pe Isus. Scriptura subliniază de la începutul și până la sfârșitul Ei că moartea lui Cristos a fost rânduită și stabilită de Însuși Dumnezeu. Una dintre profețiile cheie ale Vechiului Testament despre răstignire este în Isaia, capitolul 53. Isaia descrie profetic tortura lui Mesia din partea unei mulțimi batjocoritoare și, apoi, adaugă: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință” (Isaia 53:10).
 
 
Dumnezeu Și-a omorât propriul Fiu?
 
Exact asta ne învață Scriptura. De ce? Potrivit lui Isaia 53:10, a fost ”pentru a-Și da viața ca jertfă”. Dumnezeu avea un scop răscumpărător. Planurile celor care L-au ucis pe Cristos erau în întregime mârșave. Ei nu sunt în niciun caz exonerați de ceea ce au făcut, doar pentru că scopurile lui Dumnezeu sunt bune. Era acel act al „mâinilor celor nelegiuți” (Fapte 2:23). A fost, din punct de vedere uman, un act de pură răutate. Răutatea răstignirii nu este în niciun caz atenuată de faptul că Dumnezeu a rânduit-o, în mod suveran, pentru totdeauna. Adevărul că a fost planul Său suveran, nu face ca fapta să fie altceva decât un act de crimă diabolică.
 
Și, totuși, acesta a fost în mod clar planul sfânt și suveran al lui Dumnezeu dinaintea întemeierii lumii (Apocalipsa 13:8). Să ne uităm din nou la rugăciunea din Fapte 4, de data aceasta în contextul său complet: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele! Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ‘Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte? Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.’ În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău. (Fapte 4:24-28, accentuare intenționată). Faptele Apostolilor 2:23 repetă același gând: „pe Omul acesta, dat în mâinile voastre după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.” (subliniere intenționată).
 
Dumnezeu a rânduit uciderea lui Isus. Sau, pentru a o spune clar în cuvintele din Isaia 53:10, ”Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință”. În ce sens I-a plăcut lui Dumnezeu moartea Fiului Său? El a fost mulțumit de răscumpărarea care a avut loc. El a fost mulțumit că planul Său etern de mântuire s-a împlinit astfel. El a fost mulțumit de jertfa Fiului Său, care a murit pentru ca alții să aibă viața veșnică. El a fost mulțumit să Își arate mânia dreaptă împotriva păcatului într-un mod atât de elocvent. El a fost mulțumit să-Și demonstreze dragostea pentru păcătoși printr-un sacrificiu atât de măreț. Pentru că tot răul din răstignire, a adus un bine infinit. De fapt, aici a fost cel mai rău act săvârșit vreodată de inimile păcătoase: Fiul fără păcat al lui Dumnezeu – Însuși Sfântul Dumnezeu în trup uman – a fost ucis pe nedrept după ce a fost supus celor mai oribile torturi care ar putea fi concepute de mințile rele. A fost răul cel mai rău, cea mai reprobabilă faptă pe care a putut-o concepe vreodată depravarea umană și cel mai ticălos rău care a fost comis vreodată. Și totuși, din acel rău a venit cel mai mare bine din toate timpurile – răscumpărarea nenumăratelor suflete.
 
 
Prin urmare, crucea este dovada supremă a suveranității lui Dumnezeu. Scopurile Sale sunt întotdeauna îndeplinite în ciuda intențiilor rele ale păcătoșilor. Dumnezeu Își duce la îndeplinire actul dreptății chiar prin faptele rele ale celor nedrepți. Departe de a-L face vinovat pentru răul lor, acest lucru demonstrează că tot ceea ce face El este bun și că El face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru bine (Romani 8:28) – chiar și cea mai rea faptă pe care puterile răului au conspirat-o vreodată să o înfăptuiască.
 
 
Sursa:
https://www.gty.org/library/articles/A336/who-killed-jesus
 
 
 
 
 
 

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies and third party services. Ok