1 urs plus 1000 de rachete… egal 1 urs

Zilele acestea poporul nostru a fost foarte tulburat de moartea unui urs. Nu sînt vînător. Și dacă aș fi, aș vîna cu arcul, ca să dau șanse animalului să devină, la rîndu-i, vînător. Mi se pare mai bărbătește așa și mult mai onest.
 
Dar… observ din nou un anumit tip de isterie, de hiperreactivitate la anumiți stimuli minori încomparație cu alții, care ar trebui să ne capete mai mult atenția, stîrnire de energie urieșească pentru cauze mărunte. Se pare că ne este dat ca popor să luptăm vitejește cu găinile din ogradă și să plecăm capul atunci cînd la poartă apare răul autentic. Discrepanța dintre reacțiile la evenimente care ar merita cumpănite mai bine mi se pare îngrijorătoare la un popor care își pierde tot mai mult dreptul-cîntar și busola.
 
Românul, care taie porcul în curtea blocului, rîzînd alături de copii la guițatul disperat de durere, după care își face selfie cu rîtul ucisului, se metamorfozează brusc în luptător pentru drepturile patrupedelor.
 
Ecologiști convertiți peste noapte, apărători ai vieții sălbatice, au apărut mai ales de la balcoanele marilor orașe, în care încă se odihnesc umbrelele folosite vara trecută, vara pandemiei. Locuitorii junglei de beton sînt oripilați de o vînătoare (cu acte în regulă? Sau nu? Nu știm încă!), de altfel necesară – din cîte ne spun sătenii și pădurarii – pentru protejarea satelor din jur.
 
Cei mai mulți ursofili nu ies nici măcar în drumeții de weekend. De multă vreme n-au mai stat de vorbă cu țăranii amenințați de fiarele sălbatice.
O discuție cu un silvicultor? Nici atît.
În presa recentă a apărut un articol în care ecologiștii de trend erau amendați cu entuziasm. (vezi AICI https://republica.ro/zdraga-ecologistule-de-tastatura-si-tu-omori-animale-dar-cu-cardul-un-inginer-silvic-face-cateva-observatii)
 
Am o bănuială. Este mai mult o ciudă că ne-a omorît ursul o alintătură de prinț, unul care ne-a CUMPĂRAT ursul. Dacă era omorît de vreun pădurar cu picioarele împuțite de cizmele de cauciuc, probabil că nimeni nu ar fi spus nimic.
 
Dar ne-a călcat orgoliul național, ne-a jefuit țara, ne-a luat frumusețea naturii. Ei, STRĂINII! Nu simțiți de la o poștă xenofobia? Da, xenofobia acestui popor atît de lăudat pe nedrept pentru ospitalitatea sa!
Asta în timp ce sute de vagoane de pădure ies din țară spre țări care ne jefuiesc cu acte. Trimitem petrolul brut ca să fie prelucrat în afară, pentru a ne cumpăra din nou propriul petrol la prețuri exorbitante. Asta în timp ce pedofili și proxeneți din Est și Vest ne batjocoresc copiii și fetele. Toată revolta asta pentru o carcasă și o blană, în timp ce în maternitățile din România se fac mii de avorturi.
 
Toate revolta noastră împotriva unei vînători aristocratice se întîmplă în termenii și cu istericalele unor oameni care chiar cred că dispariția lui Arthur îi va afecta dramatic pe ei și chiar va fi urmată de o catastrofă în fauna României.
 
Nu la multă vreme de la aceste triste și mult mediatizate evenimente, în Orientul Apropiat a izbucnit din nou focul. Conflictul de la cîteva sute de kilometri de noi se întețește în violență.
Nu susțin cauza sionistă, cum nu susțin nici cauza vînătorilor, DAR… măcar așa, din instinct de conservare, din egoism rațional și bine calibrat, ar trebui să ne îngrijoreze mai mult cele 1000 de rachete care au zburat peste Israel, soarta oamenilor din zonă în aceste zile, decît trimiterea blănii
lui Arthur în nu știu ce castel european.
Ați văzut fotografiile cu acei bebeluși care erau în adăpostul antirachetă, ținuți în brațe pentru a-i proteja cumva de zgomot și de ce poate fi mai rău? Erau și evrei, și palestinieni.
 
De acestea nu ne pasă.
1 urs + 1000 de rachete = 1 urs
Așa ne iese socoteala după aceste zile.
 
Israelul ne este mai aproape și ce se întîmplă acolo ne va afecta mai mult decît blana care ajunge în sufrageria castelului din Lichtenstein.
 
Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului!
Putem sta departe de urși. Orientul apropiat este mult prea apropiat…
 
Îndemnul de a ne ruga pentru pacea Ierusalimului nu are în vedere nicio așteptare sau negociere la binecuvîntările speciale puse deoparte de Dumnezeu pentru astfel de rugativi.
Mîntuirea noastră este prin har, nu prin fapte, fie această faptă chiar rugăciunea.
Văd acuze între creștini și anatemizări reciproce între pro-evrei și pro-palestinieni.
A ne ruga acum pentru pacea Ierusalimului (se știe că acum, politic și geografic, Ierusalimul este împărțit de evrei și neevrei deopotrivă) reprezintă un act de responsabilitate spirituală și politică, ca unii care sîntem conștienți că ce se întîmplă în Orientul Apropiat ne va afecta mult mai mult și în mod direct decît alte pricini de isterie care au apărut în spațiul public românesc recentissime.
Luați îndemnul de a ne ruga pentru evenimente care pot degenera drept un îndemn care vine dintr-un instinct de conservare și un impuls egoist, dacă nu se poate altfel.
 
Dacă nu, 1 urs plus 1000 de rachete, vor face tot un urs. Numai că și acela este mort deja. În Orientul Apropiat încă se mai pot salva vieți, dacă acel conflict se va stinge.
 
 
 
 
Marius David Cruceru
Sursa foto: Photo by mana5280 on Unsplash 
Prof. univ. dr. Marius Cruceru

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies and third party services. Ok