Copiii au nevoie atât de afecțiune, cât și de autoritate

By |2021-05-22T10:17:26+03:0022 mai, 2021|Categories: Articole|Tags: , , |0 Comments
 
„Creșterea copilului înseamnă afecțiune și autoritate.” Mereu spun asta când caut să-i ajut pe părinţii tineri.
Această afirmaţie nu-mi aparţine. Nici măcar nu este destinată în mod direct părinților. Charles Spurgeon a spus acest lucru despre Tatăl nostru ceresc în devoționalul său, Dimineața și seara:
 
Iată autoritatea: „Dacă sunt Tată, unde este onorarea mea?” Dacă sunteți fii, unde este ascultarea voastră? Iată afecțiunea împletită cu autoritatea: o autoritate care nu provoacă rebeliune; o ascultare cerută, care este răsplătită cu bucurie (bucurie care nu este reţinută, chiar dacă, probabil, ar trebui să fie).
 
Dacă Tatăl nostru ceresc împletește afecțiunea cu autoritatea, cu cât mai mult ar trebui să încerce părinții pământești să-L imite.
 

Autoritate

Dumnezeu ne-a dat nouă, părinților, o autoritate reală pentru a o exercita spre binele copiilor noştri. El le poruncește copiilor noștri să ne onoreze și să ne asculte cuvintele. Aceasta este în beneficiul lor, nu al nostru.
 
După cum afirmă versetul din Efeseni 6: 3, noi ne exercităm autoritatea, astfel încât să le fie bine. Când îi învățăm pe copiii noștri să se pună sub autoritatea noastră, antrenăm același mușchi spiritual care mai târziu se va pune mai ușor sub autoritatea Tatălui nostru ceresc.
 
În timp ce ascultarea nu poate regenera inima, ea o poate modela. După cum a observat J. C. Ryle, „Nu trebuie să vă mirați că oamenii refuză să asculte de Tatăl lor care este în Ceruri, dacă le permiteți, atunci când sunt copii, să nu se supună tatălui lor care este pe pământ”.
 
Dumnezeu ne cheamă să ne exercităm autoritatea cu dragoste. Ar trebui să ne simțim confortabili dând comenzi, îndrumări şi sfaturi bune copiilor noștri. Dar, de asemenea, ar trebui să ne simțim confortabili antrenându-le caracterul să suporte consecinţele în cazul neascultării. Dacă nu îi antrenăm să asculte, îi antrenăm să nu asculte.
 

Afecţiune

 
Pe lângă exercitarea autorității, trebuie să ne simţim confortabil, de asemenea, să exprimăm afecțiune. Dumnezeu nu ne arată doar o dragoste obiectivă, detașată. Ni se spune că dragostea Tatălui este afectuoasă și tandră (Ţefania 3:17). Este caldă și intimă. Nu este această afecțiune ceea ce L-a făcut și pe Isus atât de plăcut celor păcătoși?
 
Îl exemplificăm pe Tatăl nostru ceresc atunci când promovăm o relație plină de dragoste, conectată emoțional cu copiii noștri. Atunci când le zâmbim, când îi îmbrățișăm și vorbim cu ei, le arătăm dragostea Tatălui. Când îi ascultăm și râdem cu ei, Îi reflectăm grija afectuoasă.
 

Limite și afecţiune

 
Sociologul Christian Smith, care a scris despre părinții religioși care își transmit valorile, menţionează exact aceste componente, cu alte cuvinte:
Deși se știe că influența stilului de creștere a părinților variază, oarecum, în funcție de rasă și etnie, este în linii mari adevărat că părinții religioși, care cresc cu succes copiii religioși, tind să manifeste un mod e creştere „autoritar”. Astfel de părinți combină două trăsături cruciale.
 
În primul rând, își țin în mod constant copiii în frâu, prin așteptări clare și exigente, standarde și limite în toate domeniile vieții. În al doilea rând, se raportează la copiii lor cu o abundență de afecțiune, sprijin și îngrijire expresivă. Nu este greu de văzut de ce acest stil parental funcționează cel mai bine pentru creșterea copiilor religioși. Combinația dintre așteptările clare și căldura afectivă are o puternică influență în etapa de dezvoltare a copiilor.
 
Afecțiunea și autoritatea sunt caracteristici cheie ale creșterii evanghelice oferite copiilor. Într-adevăr, acestea sunt componente cheie ale oricărei conduceri evanghelice. Pentru majoritatea părinților, totuși, o caracteristică va veni natural, în timp ce cealaltă va fi mai puţin prezentă. Va fi nevoie de efort pentru a crește în ambele caracteristici de îngrijire oferită copiilor tăi.
 
Trebuie să luptăm împotriva presiunii culturii noastre actuale. Autoritatea este acum privită ca ceva suspect, iar părinții se tem ca nu cumva, prin corecția aplicată, copiii să fie afectați emoțional. Dar, după cum am văzut, este minunat să ai o casă în care să existe așteptări, limite și consecințe. Le-am spus tinerilor părinți în mai multe ocazii: „Când vine vorba de afecțiune și autoritate, această generație străluceşte la capitolul
afecțiune din partea părinților, dar pierde din vedere partea de autoritate”.
 
Părinți, vi s-a dat privilegiul de a influența un suflet etern. Imitați-vă Tatăl vostru ceresc, în timp ce vă îngrijiți de copiii voștri. „Afecțiunea împletită cu autoritatea” ar trebui să fie cele două mari fundaţii ale noastre în timp ce ne construim atât casa noastră, cât și casa lui Dumnezeu.
 
 

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies and third party services. Ok