SUFERINȚĂ PÂNĂ DINCOLO DE… IOV

By |2021-05-24T09:30:47+03:0023 mai, 2021|Categories: Articole, Ultimele articole|Tags: , , , , |0 Comments
„Vai nouă, care bogaţi am fost, trai îndestulat am avut, în case mari şi frumoase am trăit, copiii noştri rumeni şi voioşi fiind, iar acum pribegi, ai nimănui suntem, flămânzi şi murdari în trenul vrăjmaş şi întunecos! Doamne, nu ne părăsi în clipa asta grea, căci mai mult decât Iov cercaţi suntem! Pentru că el, deşi lipsit de avere, şedea în gunoiul său, iar noi în ţări străine duşi suntem şi nu ştim unde ne vom rezema frunţile şi unde ne vom hodini trupurile. El avea prieteni de aceeaşi limbă cu el, care-i purtau de grijă, îl îmbărbătau, pe când nouă copiii şi părinţii ne mor de foame în vagoane de vite, iar soldaţii ne arată armele lor şi în limbi străine ne grăiesc, nimica nu înţelegem. Iov, deşi bolnav şi plin de răni, pe scumpa lui soţie o putea vedea, iară ai noştri soţi, o, Doamne, despărţiţi au fost de soţiile şi copiii lor, urcaţi în vagoane separate şi zăvorâţi departe de noi fost-au, nicio veste de la ei nu avem, nici să ştim de mai vieţuiesc ori nu, smulşi au fost cu sila din sânul familiei. Şi aşa, stingheri şi singuri, ne lăsăm duşi de trenul acesta în călătoria fără sfârşit, ca trestiile bătute de vânt ne clătinăm de viforul necazurilor şi al necunoştinţei pentru ziua de mâine.”
 
Așa se tânguiau – în cuvintele Lilianei Corobca – deportații. Duși de sovietici care pe unde, ajungeau în cele din urmă la marginea lumii. În romanul Capătul drumului, inspirat din suferința reală a unei adolescente (Ana Blanjinschi), avem exact acest tablou. Nu suntem menajați deloc. Totul e cât se poate de realist, ba chiar tulburător. Călătorim împreună cu năpăstuiții, în trenul acela infernal care ne poartă spre Kazahstan. Pe unii îi pierdem pe drum, dându-și ultima suflare de boală sau bătrânețe. Dar călătoria continuă, mai mult pe moarte decât pe viață…
 
De remarcat comparația cu suferința lui Iov. Deși considerăm că acest personaj veterotestamenar a trăit supliciul maxim, textul ne arată că se poate mai mult. Că poți cădea pradă unei suferințe și mai ingrate decât a lui Iov, pe care să o trăiești departe de casă și despărțit definitiv de ai tăi. Este suferința asociată cu însingurarea, durerea trăită într-un spațiu neprimitor și străin. Grozavă și terifiantă realitate!
 
Două concluzii provizorii s-ar impune, în consecință. Sau poate două soiuri de vindecare. Prima, este legată de naivitatea noastră recurentă. Aceasta ar trebui tratată cât mai repede cu putință: omul poate face rău altui om până dincolo de exemplele consemnate în Sfânta Scriptură. Iar conștientizarea acestui lucru ar trebui să ne cutremure. A doua, la fel de importantă, ține de consolarea noastră recurentă. Câtă vreme suntem în ale noastre și cu ai noștri, suferința nu a atins nivelul ei maxim. Locurile comune și oamenii dragi ne sunt un sprijin real, chiar dacă nimeni nu se poate pune, cu adevărat, în pielea noastră. Speranța mijește undeva la orizont, purtată de minimul confort emoțional pe care (încă) nu l-am pierdut.
 
 
Pastor dr. Gheorghe Mocan
Sursa foto: Photo by MARCIN CZERNIAWSKI on Unsplash 

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies and third party services. Ok