Motivul pentru care intelectualii vestici visează în stil creștin – (Partea I)

By |2021-07-20T09:55:15+03:0020 iulie, 2021|Categories: Articole, Ultimele articole|Tags: , , , |0 Comments
Pe măsură ce credința creștină începe să se estompeze în Europa și în America, mulți lideri din Vest încă visează în stil creștin. De ce?
 
Filosoful francez Luc Ferry a scris în 2011 o carte excelentă, numită ”Scurtă istorie a gândirii” (engl. ”A Brief History of Thought”). El împarte istoria curentelor de gândire în trei: filosofia greacă, cea creștină și umanismul secular. Chiar dacă Ferry este ateu și își încheie cartea cu o aprobare tacită a umanismului secular, e clar că privește cu uimire creștinismul și promisiunile acestuia. În ceea ce privește creștinismul, Ferry își dorește ca acesta să fie adevărat: ”Dacă promisiunile pe care mi Le-a făcut Hristos sunt adevărate și dacă providența divină se ocupă de mine în mod individual – umil, de altfel, înseamnă că nemurirea va fi, de asemenea, personală. În cazul acesta, moartea însăși este învinsă și nu mai naște în mine nici măcar cele mai mici frici… Găsesc propunerea creștinismului infinit mai tentantă – doar că eu nu cred în ea. Însă dacă ar fi adevărată, cu siguranță aș îmbrățișa-o.”
 
Ferry este moștenitorul intelectual al Iluminismului. Asemănător unei flori tăiate, culturile europeană și franceză, în general, au fost desprinse de secole de rădăcinile lor creștine. Ferry a luat contact cu marile afirmații ale lui Hristos și ale marilor gânditori ai tradiției creștine – de la Augustine la Aquinas și până la Roger Scruton – nu în biserică, ci în studiile sale universitare specializate. El descrie creștinismul în cartea sa, „A brief history of Thought”, ca pe ceva pierdut demult și redescoperit, ca pe o comoară ascunsă adânc în solul Europei și, de asemenea, descrie și promisiunile inimaginabile, care par prea simple și prea bune pentru a fi adevărate. Și Ferry nu e singurul.
 
O redescoperire a rădăcinilor creștine vestice i-a condus spre creștinism, începând cu 11 septembrie 2001, pe mulți intelectuali – dintr-o gamă largă de discipline, pentru împlinirea speranțelor și viselor lor. În cele mai multe dintre cazuri, întoarcerea lor la creștinism nu s-a făcut în timpul Școlii Duminicale sau în interiorul bisericii. A fost rezultatul unei cercetări riguroase și imersiunii în arta, muzica, literatura și istoria culturii vestice.
 
Pentru a da câteva exemple:
 
1. Autorul canadian Malcolm Gladwell, în timp ce făcea cercetarea pentru cartea sa ”David și Goliat”, s-a rededicat credinței sale creștine atunci când a realizat că lipsea ”ceva incredibil de puternic și frumos în credința în care el a crescut”.
 
2. Omul de știință american Francis Collins, care a condus Proiectul de Genom Uman (engl. Human Genome Project) și este în prezent directorul National Institutes of Health (NIH; ro. Institutul Național de Sănătate), s-a convertit din ateism la creștinism datorită argumentelor prezentate de C.S. Lewis în cartea ”Creștinismul redus la esență” (engl. ”Mere Christianity”).
 
3. Pentru sociologul Rodney Stark, a fost studiul său riguros al istoriei creștinismului timpuriu.
 
4. Andrew Klavan, un evreu secular convertit la 49 ani, atribuie întoarcerea sa la creștinism citirii clasicilor literaturii vestice.
 
5. Autorul A.N. Wilson a spus că și-a reînnoit credința sa în ”Înviere, care este cheia supremă a ceea ce suntem”.
Chiar mai recent, această redescoperire a ceea ce este bun, adevărat și frumos în creștinism i-a făcut pe încă și mai mulți intelectuali să apere fundațiile vestice ale credinței, deși nu practicau creștinismul. De exemplu, istoricul britanic Tom Holland argumentează cu îndrăzneală în acest sens, în cartea sa excepțională, ”Dominația: cum a influențat revoluția creștină lumea” (engl. ”Dominion: How the Christian Revolution Remade the World”). Holland a spus recent, referitor la călătoria sa de credință: ”Bănuiesc că, în acest moment, sunt în proces de a-mi dori să fac pasul decisiv în credință, asemănător cu cineva aflat pe trambulina de la piscină, gata de a sări, dar… eu sunt cel de pe trambulină.”
 
Jurnalistul britanic Douglas Murray scrie în ”Nebunia mulțimilor” (engl. ”The Madness of Crowds”): ”Indiferent ce le-ar lipsi, marile povestiri din trecut au dat măcar sens vieții. Întrebarea despre care exact este scopul nostru – altul decât de a ne îmbogăți fiecare cum putem și de a ne distra în orice mod posibil – urma să își găsească răspunsul în ceva.”
 
Murray a diagnosticat mai bine decât oricine altcineva din Vest criza sensului vieții. El îi compară pe vestici cu căderea lui Icar. În mitologia greacă, lui Icar i-au fost date aripi și ceară de către tatăl său, Dedal, pentru a scăpa de pe insula Creta. Dedal și-a avertizat fiul să nu zboare prea aproape de soare, dar Icar l-a ignorat. Bineînțeles, aripile sale s-au topit și el s-a înecat în mare. Murray argumentează că, asemenea lui Icar, vesticii au abandonat învățăturile și avertizările tatălui (creștinismul), au urmat tot felul de false ideologii (nazism, fascism, comunism) și au căzut. Doar în această reimaginare, deși rănit, bătut, cu aripile topite… omul modern e încă în viață. Murray vede o nouă religie umplând golul în Europa și America în identitățile politice și naționalismul tribal, plin de dogmele sale, de blasfemii și de porunci.
 
The Gospel Coalition – Why Western Intellectuals Are Dreaming Christian Dreams
Sursa foto: Photo by Jason Wong on Unsplash 
 
 
 
 
 
 

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies and third party services. Ok