De ce frumusețea contează

By |2021-07-20T13:02:22+03:0020 iulie, 2021|Categories: Articole, Ultimele articole|Tags: , , , |0 Comments

De ce frumusețea contează

„Între anii 1750 și 1930, dacă ai fi rugat oameni educați să descrie scopul poeziei, al artei sau muzicii, ar fi răspuns: «Frumusețea!» Și dacă i-ai fi rugat să indice scopul acesteia, ai fi aflat că frumusețea este o valoare, la fel de importantă preum adevărul sau bunătatea.”

Astfel începe documentarul „De ce contează frumusețea”, în cadrul căruia Roger Scruton, filozof și scriitor, încearcă să deslușească ce înseamnă frumusețea, cum marginalizarea conceptului este falimentară pentru lumea de astăzi și ce putem face pentru a-l revendica. Scruton își continuă pledoaria pentru frumusețe cu o panoramă a secolului trecut:

„În secolul al XX-lea, frumusețea a mai încetat să fie importantă. Arta a urmărit să deranjeze din ce în ce mai tare și să destrame tabuurile morale; nu frumusețea, ci originalitatea, oricum ar fi fost ea obținută, chiar și cu prețul oricăror costuri morale, a fost cea care a câștigat premiile.

Nu doar arta a creat un cult al urâțeniei, ci și arhitectura a devenit sterilă și lipsită de suflet. Dar nu numai mediul fizic ce ne înconjoară a devenit urât, ci și limbajul, muzica și manierele sunt din ce în ce mai stridente, egoiste și ofensatoare, ca și când frumusețea și bunul gust nu au niciun loc în viețile noastre.

Un lucru este scris mare pe toate aceste lucruri urâte, iar acela este «Eu!». «Profitul meu! Dorințele mele! Plăcerile mele!» Arta nu are niciun răspuns la asta decât «Da! Ține-o tot așa!»

Sunt de părere că suntem pe cale de a pierde frumusețea și, odată cu ea, sensul vieții.”

Dana Gioia, poet, este de aceeași părere: frumusețea însuflețește toate întreprinderile umane. Într-un alt videoclip, intitulat tot „De ce frumusețea contează”, acesta afirmă: „«Frumusețe». Termenul pare demodat, aproape jenant, o noțiune filozofică împrumutată din timpuri mai simple, de demult. Aproape că am eliminat termenul de «frumusețe» din discuțiile intelectuale și artistice, exceptând cazurile când îl facem cal de bătaie. Nu mai este un termen folosit prea des de criticii de artă și de literatură astăzi, decât cu sens ironic, cuprins între ghilimele uriașe. Dar absența frumuseții, ca un concept pozitiv, a lăsat un gol în gândirea noastră, nu doar în artă, filozofie sau teologie, ci și în educație, politică și viața civică, iar absența sa a pecetluit soarta majorității întreprinderilor noastre din educație, cultură și sectorul public.”

Atât Gioia, cât și Scruton indică spre o demarcație notată de Umberto Eco în volumul „Istoria frumuseții”, anume afirmația că arta modernă se împarte în două categorii: arta provocării și arta consumului. Pentru Eco, secolul al XX-lea, până aproximativ în aniii ’60, se desfășoară sub semnul luptei dintre aceste două curente. Artele provocării sunt inițiate și susținute de către avangarde, care caută să elimine un ideal stabil de frumos; așa cum notează Eco, „avangarda nici măcar nu-și pune problema frumuseții”, demontând, în mod provocator, toate canoanele de dinaintea sa. Odată cu democratizarea artei, aceasta devine un obiect de consum: arta performativă, achiziția de obiecte de artă contemporană sunt manifestări ale acestei tranziții. Dar, în ciuda dispariției unui ideal de frumos din ambele curente, apare un fenomen paradoxal, pe care Eco îl amintește: cei ce par să subscrie artei contemporane, să fie consumatori ai obiectelor lipsite de modele ale frumosului urmează totuși idealurile de frumusețe din reviste și media. Aceste idealuri există încă, dar în manifestări atât de diverse, încât nu se mai poate vorbi de un Ideal. De altfel, exposé-ul autorului este încheiat într-o notă sumbră : „nu vom mai putea identifica idealul estetic difuzat de mass-media secolului al XX-lea și mai departe.” Va trebui „să capitulăm în fața urgiei toleranței, a sincretismului total și a absolutului și completului sincretism al Frumuseții.”

Gioia este mai optimist: „Cred că reabilitarea frumuseții, atât ca valoare, cât și drept concept, s-ar dovedi enorm de folositoare pentru cultura și societatea noastră.” Frumusețea, clamează el, este ceva universal uman, deși fiecare cultură are un vocabular diferit pentru a o descrie. Frumusețea are un efect particular asupra noastră, influență ce ține de patru etape: oprirea atenției, fiorul plăcerii, percepția mai acută a formei sau înțelesului lucrurilor și momentul ce dispare. Cea de-a treia etapă a perceperii frumuseții ne permite să vedem dincolo de lumea obișnuită, în creație, fiind legată de adevăr, mai precis de „corectitudinea” modelului pe care îl percepem. „Tindem să vedem acest model al sensului și frumuseții desfășurându-se în fiecare aspect al lucrului, creând o senzație a unității în varietatea sa, și totuși a varietății în unitate. Simțim o lumină radiantă venind dinspre această sursă de frumusețe.”

„[Frumusețea] pare o viziune a ordinii salvatoare într-o lume căzută.”, mai adaugă Gioia.

Sursă imagine: Primavera, de Sandro Botticelli, Wikimedia Commons

Surse:

Documentar „Why Beauty Matters”, Roger Scruton

Video „Why beauty matters”, Dana Gioia

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies and third party services. Ok