Lecția sionismului

By |2021-07-05T13:06:27+03:005 iulie, 2021|Categories: Articole, Ultimele articole|Tags: , , , |0 Comments
Una dintre cele mai importante lecții ale epocii contemporane este lecția sionismului. De când fuseseră cuceriți și trimiși în robie, evreii au trăit împrăștiați în toată lumea. În timpul secolelor sale de exil, poporul evreu nu și-a pierdut niciodată speranța în restaurarea Sionului. În Sinagogă, de trei ori pe zi, se înălțau rugăciuni pentru reconstruirea Ierusalimului și pentru întoarcerea exilaților. Sionismul a fost mișcarea de eliberare națională a poporului evreu, având rolul de a transforma condiția existențială a evreului. Era timpul, stăruiau sioniștii, ca poporul evreu să renască. Ce a stat însă la schimbarea de viziune cu privire la rolul și locul evreului în lume și ce putem învăța din asta?
 
Haim Nahman Bialik, unul dintre cei mai mari poeți evrei ai tuturor timpurilor, a surprins în poeziile sale disperarea și tristețea pe care o resimțeau evreii la finalul secolului al XIX-lea, dar și dorul după un loc pe care ei îl considerau al lor, deși nu-l vizitaseră niciodată. În poemul „Către pasăre” el își imaginează o discuție cu o pasăre ce tocmai se întorsese din Sion. „Cât a tânjit sufletul meu să-ți audă vocea” „Are Dumnezeu milă de Sion?” „Cade roua asemenea perlelor pe Muntele Hermon?” „În acel tărâm călduros și frumos, domnește răul și se întâmplă nenorociri?” Prin toate aceste întrebări, Bialik visează nostalgic la spațiul unde cândva locuia poporul evreu și la faptul că în acel moment, poemul fiind publicat în 1892, viața evreilor din Europa de Est era extrem de dificilă. El a fost, de fapt vocea unei generații, o generație expusă la antisemitismul german, la pogromurile din sudul Rusiei, la măsurile discriminatorii din Imperiul Rus, dar și la acuzațiile de ucidere rituală. Toate aceste greutăți au făcut ca speranța mesianică să se afirme și în plan politic.
 
Theodor Herzl, un ziarist vienez stabilit la Paris, a fost părintele sionismului, mișcare politică ce avea drept scop stabilirea, pentru poporul evreu, în Palestina, a unui cămin național garantat de dreptul public. El a reușit să-i aducă pe evrei la aceeași masă, să discute programul prin care Statul Evreu să apară din nou pe hartă. Pogromul de la Chișinău din 1903, declanșat în duminica Paștilor, la 19 aprilie, a fost pentru Herzl o dovadă în plus că evreii aveau nevoie disperată de o casă. Este interesant faptul că Herzl a preluat ideea existenței statului evreu tocmai de la Győző Istóczy, fondatorul Partidului Național Antisemit din Ungaria. Istóczy propunea ca toți evreii să se mute în Palestina. „Evreule, du-te în Palestina!” – era sloganul mișcării antisemite maghiare. Ironic sau nu, acest slogan a ajuns să fie și sloganul lui Herzl.
Theodor Herzl credea că problema antisemitismului se va rezolva odată ce evreii vor pleca spre Palestina. De-a lungul secolului al XX-lea au avut loc mai multe Alia, fiecare val de imigranți a fost numit Alia („cei ce au urcat” în ebraică), niciuna însă nu a redus sentimentele de ură față de evrei, ci mai degrabă le-a amplificat. După formarea statului Israel, prezența evreilor în Palestina a stârnit furia statelor arabe, care în repetate rânduri au promis distrugerea evreilor. În toate cele trei confruntări majore avute în a doua jumătate a secolului XX, evreii au apărat cauza sionismului, luptând pentru patria lor și ieșind victorioși.
 
Cele trei războaie majore ale Statului Israel: Războiul de Independență (1948), Războiul de 6 zile (1967) și Războiul de Yom Kippur (1973) au fost un test important pentru evreii sioniști, deoarece cauza pentru care luptaseră era pusă în pericol. În toate cele trei ipostaze evreii aveau în minte lupta pentru orașul lor de suflet, pentru Ierusalim. Această dorință a fost surprinsă foarte frumos de Naomi Shemer în cântecul „Ierusalimul de aur” cu refrenul bine-cunoscut „Ierusalim de aur, de bronz și de lumină, Iată, eu sunt vioara pentru toate cântecele tale.”
 
Dincolo de orice registru în care poate fi citită istoria sionismului, este cert faptul că sionismul apare ca un răspuns la situația evreilor de la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Avem exemplul unei națiuni care a avut capacitatea de a se mobiliza, de a transforma răul făcut împotriva lor într-o resursă. Felul în care evreii s-au raportat la moștenirea lor de secole trebuie să ne inspire pe fiecare dintre noi. Ce vom face cu ura celorlalți? O vom lăsa să ne doboare? Sau vom folosi gunoiul aruncat asupra noastră la rădăcina unui pom ce va da frunze, flori și fructe? Noi decidem.
 
 
Autor: Vlad Tomoș 
Surse:
Daniel Gordis – Israel scurtă istorie a unei națiuni renăscute (Humanitas)
André Chouraqui – Statul Israel (Corint)
Sursa foto: Photo by Laura Siegal on Unsplash 

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies and third party services. Ok