Prea anxioși să fim cetățeni

By |2021-07-20T13:41:11+03:0020 iulie, 2021|Categories: Articole, Ultimele articole|Tags: , , , |0 Comments

Cicero ne-a avertizat că anxietatea este un mare obstacol în calea autoguvernării republicane.

Epoca noastră, pentru a împrumuta titlul unei cărți scrise de Joseph Bottum, este „o epocă anxioasă”. COVID-19 cu siguranță nu a ajutat lucrurile, iar costurile crizei nu sunt doar sociale și economice. Persoanele singure și deprimate au nevoie de îngrijire medicală adițională, sunt, de obicei, mai puțin productive și vor contribui mai puțin la comunitățile și familiile lor (dacă le au). Problema are și o natură politică, deși, ca să înțelegem de ce, este necesar un recurs la marele om de stat roman Cicero. Căci Marcus Tullius Cicero, sau „Tully”, așa cum îl numeau scolastici precum Toma de Aquino, este cel care a calificat anxietatea drept unul din cele mai mari obstacole în calea guvernării și a implicării civice eficiente.

Tema anxietății este centrală lucrării „De officiis”, sau „Despre obligații”. Atitudinea unui adevărat om de stat, argumentează el, se manifestă în două calități: „Mai întâi, privind drept bun doar ceea ce este onorabil, și, în al doilea rând, fiind liber de orice perturbare mentală.” Prin onoare, Cicero are în minte o definiție mai extinsă decât au contemporanii noștri, una ce include adevărul, binele și frumosul obiective. Practica eliberării de perturbarea mentală este ceea ce ne ajută să percepem, dar și să împlinim aceste scopuri onorabile.

Relația dintre eliberarea de anxietate și o bună prezență civică este multifațetată. Spre exemplu, persoana anxioasă este vulnerabilă la orice criză pasageră. Pericole domestice și străine, știri care sunt fie inconsecvente, fie alarmante – toate acestea îl neliniștesc pe cetățeanul anxios. Obsedând asupra social media, televiziunii și talk show-urilor, suntem manipulați să ne mutăm permanent privirea de la voturi la proteste și delicte violente.

„Liniștea mentală și eliberarea de anxietate…rezultă în statornicia țelului și înalta demnitate,” a scris Cicero. Acest scop este cel de a lucra pentru binele membrilor familiei noastre și cel al „res publica” (Cicero, ca republican roman ideal, prioritiza, de fapt, responsabilitatea față de stat în defavoarea celei față de familie). Oamenii au atât scopuri din lumea aceasta, cât și țeluri transcendentale, asigurând fericirea prin activități virtuoase, care le îmbogățesc familiile și comunitățile și care îi orientează către etern și, în final, către Dumnezeu. Cetățeanul anxios este totuși distras de la aceste preocupări concrete, concentrându-se în loc pe ce media, corporațiile și nestatornicul „zeitgeist” îi spun că trebuie să îl preocupe.

Frenezia manifestată în cultura noastră contemporană indică un alt pericol al anxietății: creșterea temperaturii polemice și partizane, rezultând în faptul că oponenții cuiva nu mai sunt cetățeni și confrați, ci, mai degrabă, inamici care să fie defăimați și distruși. Seninătatea mentală și eliberarea de anxietate, spune Cicero, sunt necesare „pentru a evita stresul și presiunile și pentru a adopta un curs cumpătat și neclintit în viață”. Da, acesta este exact lucrul pe care implicarea publică anxioasă îl cauzează: un apocalipticism îngrijorat, care percepe totul ca tinzând spre o distopie totalitară, fie ea cea a supremației omului alb, a marxismului sau altceva.

Când permitem acestui lucru să fie lipsa de bază a calculelor noastre politice, devenim incapabili de evaluările dezinteresate, rezonabile ale trendurilor sociale și politice la care suntem martori. Cădem în ceea ce Cicero descrie ca fiind „izbucniri de panică și agitație”. O generație crescută pe motto-uri precum „cuvintele sunt violență”, „safe spaces” și „deconstruirea normelor cisgender”, ca să spunem lucrurilor pe nume, este incapabilă să-și asume responsabilitățile unei implicări civice de tip republican.

Mai mult, dependența noastră de tehnologie și anxietățile pe care aceasta le amplifică ne face incapabili de a sta singuri, în liniște. Acest lucru este de asemenea important pentru responsabilitatea civică, fiindcă cetățeanul dispus la contemplare calmă și adevărata tihnă este mai capabil să arate control de sine și să se implice în reflecția dezinteresată. Nobilii, argumentează Cicero, trebuie „să fie senini și cu mintea limpede de orice perturbare, și aceasta le va asigura statornicia, iar controlul de sine va emerge în toată gloria sa.”

Cetățeanul nonanxios, în moderația, controlul de sine și atenția sa la atribuțiile civice imediate, este mai puțin vulnerabil în fața ideologului sau a oportunistului. „Cel care posedă o virtute le posedă pe toate,” observă Cicero. Aici putem aprecia felul în care viziunea lui Cicero despre cetățeanul ideal este complet conservatoare.

Pentru a încheia, însăși natura vieții conservatoare și a politicii conservatoare acționează ca un mijloc de descurajare în epoca noastră anxioasă. Conservatorul – prin încrederea sa în Dumnezeu și dezvoltarea virtuții personale, încrederea sa în angajamentul față de familia și comunitatea lui, și în evaluarea dezinteresată și prudentă a lumii din jur – este capabil să reziste căderilor dezastruoase ale instabilității mentale. Nicio criză sau durere, oricât de teribilă, nu îi poate îndepărta inima și mintea de la realitățile obiective în care crede și după care se orientează în viață. El este capabil să prioritizeze cele mai înalte, mai perfecte fapte (sau, în limbajul lui Cicero, ceea ce este mai onorabil) în detrimentul altora mai puțin relevante. Conservatorul știe că, făcând altfel, flirtează cu dezastrul. Sau, așa cum afirmă Cicero, când oamenii separă utilul de ceea ce este onorabil, subminează înseși fundamentele naturii.

După un articol de Casey Chalk pentru The American Conservative

Articol original: Too anxious to be citizens

Sursă imagine: Wikimedia Commons

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies and third party services. Ok