Sfârșitul universității (Partea I)

By |2021-07-20T14:11:16+03:0020 iulie, 2021|Categories: Articole, Ultimele articole|Tags: , , , |0 Comments

Universitățile există pentru a le furniza studenților cunoașterea, abilitățile și cultura care îi vor pregăti pentru viață, în acest timp sporind capitalul intelectual de care toți depindem. În mod evident, cele două scopuri sunt distincte. Unul privește evoluția individului, celălalt, nevoia noastră împărtășită de cunoaștere. Dar ele sunt, de asemenea, împletite, astfel că o vătămare a unuia din scopuri este vătămător și celuilalt. Asta este ceea ce trăim acum, pe măsură ce universitățile noastre se întorc progresiv împotriva culturii care le-a creat, refuzându-le-o celor tineri.

Anii petrecuți în universitate merg mână în mână cu riturile de inițiere studiate de antropologii victorieni, în care cei ce se nasc în trib își asumă povara perpetuării sale. Dacă pierdem asta din vedere, îmi pare mie, atunci suntem în pericol de a detașa universitatea de scopul său social și moral, care este cel de a da mai departe atât o rezervă de cunoaștere, cât și cultura care îi dă sens.

Acel scop a fost central tradiției educaționale care a creat civilizația occidentală. Paideia greacă privea cultivarea civismului în inima planului său de învățământ. Practica religioasă și educația morală au rămas parte din studiile universitare de-a lungul Evului Mediu, iar idealul renascentist de „virtuoso” era inspirația planului de învățământ pentru „studia humaniores”. Universitatea ce s-a ivit din Iluminism nu și-a relaxat direcțiile morale, ci a privit erudiția ca pe o modalitate disciplinată de viață ale cărei reguli și proceduri o diferențiază de problemele de zi cu zi. Cu toate acestea, le-a oferit acelor probleme cotidiene perspectiva pe termen lung fără de care nicio activitate omenească nu are cu adevărat sens.

De-a lungul secolului al XIX-lea, universitățile au suferit totuși o schimbare rapidă în receptarea publică. Declinul modului religios de viață, dezvoltarea claselor de mijloc, dornice de statut social și putere politică, cât și cererea pentru cunoașterea și abilitățile solicitate de economia industrială au pus toate presiune pe universități să își schimbe planul de învățământ, modalitatea de recrutare a studenților și profesorilor și relația cu cultura ce le înconjura. Noi universități au fost fondate în Marea Britanie și America, unele dintre ele cu o programă de învățământ în mod explicit seculară, gândită să producă minți științifice care ar mătura păienjenișurile teologice în care toate materiile universitare fuseseră înainte încurcate.

Totuși, în ciuda acestor schimbări, care au forțat instituțiile de învățământ spre o nouă conștiință a misiunii lor, universitatea și-a reținut statutul de protector al culturii înalte. Era un loc unde gândirea speculativă, chestionarea critică și studiul cărților și limbilor importante mențineau toate o atmosferă de izolare studioasă. Când Cardinalul Newman a scris „The Idea of a University” în 1852, aceasta a avut predilect scopul de a susține vechea concepție a universității ca loc separat, un spațiu cvasimonastic opus mentalității utilitariene a noii societăți de manufactură. Pentru Newman, universitatea există pentru a modela caracterele celor care o urmează. Imersându-i pe studenții săi într-un mediu colegial și întipărindu-le un ideal al minții educate, aceasta ajută prin transformarea minții umane dintr-una în stare neprelucrată în cea a unui gentleman.

Asta, a sugerat Newman, este adevărată funcție socială a universității. În interiorul pereților colegiilor, adolescentului îi este oferită o viziune a scopurilor vieții, iar el preia din universitate unicul lucru pe care lumea nu îl oferă, anume o concepție a valorii intrinseci. De aceea universitatea este atât de importantă într-o eră a comerțului și a industriei, când tentația utilitară ne asediază din toate părțile și când suntem în pericol de a transforma fiecare scop într-unul material – cu alte cuvinte, așa cum vedea Newman lucrurile, în pericolul de a permite mijloacelor să înghită scopurile.

Multe s-au schimbat de pe vremea lui Newman.

Universitatea de astăzi diferă de cea cardinalul Newman în aproape orice aspect. Recrutează din toate clasele societății, este deschisă în mod egal femeilor și bărbaților, și este adesea finanțată și susținută de către stat. Puțin sau nimic nu rămâne din viața domestică cumpănită care dădea formă sufletului lui Newman, iar programa universitară se axează nu pe materii sublime și lipsite de scop precum greaca antică, asupra cărora planează viziunea fermecătoare a unei vieți dincolo de comerț, ci pe științe și discipline vocaționale, prin care studenții învață căile lumii.

Mai mult, universitățile s-au dezvoltat înspre a-și oferi serviciile unei porțiuni din ce în ce mai crescute a populației, iar politicienii europeni adesea vorbesc ca și când munca reformei educaționale nu va fi completă până când fiecare copil nu va deveni într-un final un absolvent. Universitatea nu mai este pe piața creării elitelor sociale, ci parte din cea rivală, care se asigură că elitele sunt un lucru al trecutului.

Acum avem universități dedicate îmbogățirii cunoașterii, care nu nu doar că nu sunt elitiste, ci chiar antielitiste în structura lor socială. Nu fac discriminare pe bază de religie, sex, rasă sau clasă. Sunt locuri de cercetare și chestionare deschisă, locuri fără angajamente dogmatice, al căror scop este să îmbogățească cunoașterea printr-un spirit de chestionare liberă. Acest spirit le este insuflat studenților, care au la dispoziție cea mai variată alegere de cursuri și dobândesc cunoaștere care nu este doar bine fundamentată, ci și eminamente utilă pentru viețile lor viitoare: administrarea afacerilor, spre exemplu, management hotelier sau relații internaționale. Pe scurt, universitățile au evoluat din cluburi sociale exclusiviste, preocupate cu studiul inutilitățiilor prețioase, la centre sociale incluzive pentru propagarea unor abilități practice necesare. Cultura pe care ei o propovăduiesc nu este cea a unei elite privilegiate, ci una a culturii incluzive, pe care toată lumea o poate achiziționa și de care toată lumea se poate bucura.

Acestea fiind spuse, totuși un vizitator al unei universități americane astăzi are mai multe șanse să rămână perplex în fața varietăților indigene de cenzură, decât de orice atmosferă de chestionare liberă.

După „The End of the University”, de Roger Scruton. Publicat de First Things (https://www.firstthings.com/…/04/the-end-of-the-university)

Sursă imagine: Photo by Fabio Sangregorio on Unsplash 

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies and third party services. Ok