Socialismul este ceea ce rămâne din structura spirituală a omenirii dacă legătura cu Dumnezeu este ruptă

By |2021-07-20T14:01:53+03:0020 iulie, 2021|Categories: Articole, Ultimele articole|Tags: , , |0 Comments

La începutul romanului „Primul cerc” al lui Aleksandr Soljenițîn, un diplomat soviet în vacanță la Moscova încearcă să apeleze anonim Ambasada S.U.A. Scopul său: să îi prevină pe americani în legătură cu un furt sovietic de secrete atomice. Dar este întâmpinat de un funcționar obtuz și indiferent, iar apelul nu duce nicăieri. Sau aproape nicăieri. Apelul este monitorizat de securitatea sovietică. Arestat și încarcerat la finalul romanului, ultimele gânduri despre americani ale diplomatului sunt: „prosperitatea naște idioți.”

Diplomatul lui Soljenițîn atinge puncte de vedere clar susținute de autor. Confortul și siguranța, de care Occidentul s-a bucurat prea mult, invită la complacere — iar complacerea duce la stupiditate. Ca supraviețuitor al gulagului, Soljenițîn avea un dezgust abia mascat pentru elitele vestice cu puțină experiență vizavi de crima politică și de represiune. În plus, nu putea suferi legiunea de tembeli care păreau fascinați, de la o distanță sigură și prosperă, cu gândirea socialistă. În prefața de la „Fenomenul socialist” — o carte extraordinară, scrisă de prietenul său, Igor Șafarievici — Soljenițîn nota „ceața de iraționalitate care înconjoară socialismul” și sublinia următoarele:

„Doctrinele socialismului colcăie de contradicții, teoriile sale sunt constant în contră cu practica; totuși, datorită unui puternic instinct [aceste contradicții] nu împiedică deloc propaganda nesfârșită a socialismului. Într-adevăr, nu există niciun socialism precis, distinct; în loc, există doar o noțiune vagă, trandafirie a ceva nobil și bun, a egalității, a dreptului comun de proprietate și a justiției…

[În realitatea sa, socialismul] caută să reducă personalitatea umană la nivelurile ei cele mai primitive și să le nimicească pe cele mai înalte, mai complexe, pe acele aspecte ale individualității umane cele mai apropiate de Dumnezeu. Egalitatea însăși, acea puternică chemare și mare promisiune a socialismului de-a lungul vremurilor, se dovedește a semnifica nu egalitate a drepturilor, a oportunităților, și a condițiilor externe, ci egalitate qua identitate, egalitate văzută ca mișcare a varietății spre uniformitate.”

Soljenițîn s-a concentrat în prefața sa nu doar pe Marxism, căruia credea că „îi lipsește însuși climatul de cercetare științifică”, ci și pe gândirea socialistă în general: socialismul ca răspuns emoțional cu o lungă genealogie. Acea genealogie este substanța textului lui Șafarievici. „The Socialist Phenomenon” („Fenomenul socialist”) este disponibil gratuit pe web, fiind o lectură utilă într-un timp când se discută lejer despre socialismul „democratic”.

Câștigător al Premiului Lenin în matematică și un geniu matematic sovietic de anvergură globală, Șafarievici (precum prietenul său Soljenițîn) s-a îndreptat în final către creștinismul ortodox rus. A devenit un disident sovietic de primă importanță și a fost un susținător înflăcărat al lui Andrei Sakharov. Își împarte gândirea din „The Socialist Phenomenon” în trei părți.

Partea I, „Socialismul chiliast”, urmărește rădăcinile timpurii ale socialismului în apocalipticismul și milenarismul creștin și iudaic. Forme primitive ale gândirii socialiste apar cu forță deosebită de-a lungul epocii creștine în grupuri precum cele ale catarilor, waldensienilor, anabaptiștilor și ranterilor.

Partea a II-a, „Socialismul statal”, se preocupă de regimuri și experimente protosocialiste în China sau Egiptul antic, Mesopotamia, Imperiul Incaș și statul iezuit în Paraguayul secolelor XVII-XVIII. 

În partea a III-a, autorul analizează ceea ce el vede drept cele patru trăsături esențiale ale gândirii socialiste: abolirea proprietății private, abolirea familiei, abolirea religiei și o chestă neîncetată pentru pentru comun și egalitate. Aceste trăsături apar în diferite feluri și grade în experimente sociale diferite, dar — argumentează Șafarievici — sunt native de-a lungul întregului spectru al gândirii socialiste.

Pentru autor, în miezul impulsului socialist se află o ostilitate structurală față de ideea de individualitate umană și un nihilism aproape suicidal față de viitorul speciei. Niciunul dintre aceste aspecte nu este explicit sau vag perceput de către de majoritatea celor ce se încred în variantele socialismului. „Socialismul”, scrie autorul, este „ceea ce rămâne din structura spirituală a omenirii dacă legătura cu Dumnezeu este ruptă”. Și, în mod conștient sau (mai des) altfel, în definitiv „urmărește să organizeze societatea umană în acord cu noi principii, care sunt comparate cu acțiunile instinctive ale societăților de insecte.”

Așa cum scria Soljenițîn în prefața sa, textul lui Șafarievici „demonstrează convingător opoziția diametrală dintre conceptul de om denotat de religie și, respectiv, socialism.” Amara ironie este că „a fost scris de un matematician de renume mondial,” fiindcă, într-o lume unde adevărații cărturari ai umanioarelor fuseseră striviți în numele unui umanism socialist pervers, „specialiștii din științele exacte trebuie să îi înlocuiască pe frații lor anihilați.”

 

„Prosperity breeds idiots”, un text de Francis X. Maier pentru First Things

Sursă imagine: Pixabay

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies and third party services. Ok