Suferința ca oglindă!

By |2021-07-05T14:22:20+03:005 iulie, 2021|Categories: Ultimele articole, Articole|Tags: , , |0 Comments
Accidentul fotbalistului Christian Eriksen a readus pe tapet problema suferinței și, mai ales, a efectelor ei asupra noastră. Eriksen a declarat ulterior că e posibil să renunțe la fotbal pentru tot restul vieții. Suferința e universală, nu iartă pe nimeni, dar efectul pe care îl produce asupra noastră poate fi atât de diferit! Mă refer la efectul ei asupra propriului caracter, a valorilor pe care le îmbrățisăm. Augustin a considerat că în suferință aceasta e adevărata provocare, demnă de luat în seamă: „orice om vrednic și orice ticălos pot fi deopotrivă năpăstuiți de pătimiri, dar nu prin aceasta ei se deosebesc, deoarece nu este nici o deosebire prin ceea ce pătimesc și unii și ceilalți. Chiar în asemănarea pătimirilor există o neasemănare a pătimiților…, aceeași putere nu are același efect pentru toți. Această atitudine e demnă de interes: nu ce fel de pătimiri îndură o ființă omenească, ci în ce chip le îndură.” (Despre cetatea lui Dumnezeu). Voi împărtăși câteva defecte ale propriului meu caracter, defecte pe care suferința le-a oglindit atât de bine înaintea ochilor mei!
 
Nepăsător și materialist – Afirmăm adesea că ne pasă de suferința altora și suntem sensibili la durerile lumii. Dar, de fapt, nu acordăm suficientă atenție temei suferinței și răului până când nu suntem noi înșine confruntați cu tragedii. „Dacă chiar mi-ar fi păsat, cum credeam, de durerile lumii, n-aș fi fost atât de copleșit de propria durere”, spunea C. S. Lewis după moartea soției lui. La fel ca el, și eu am înțeles că „e altceva când ţi se întâmplă ţie, şi nu altora, şi când ţi se întâmplă în realitate, nu în închipuire” (De ce, Doamne: o radiografie a suferinței). De ce am perceput suferința mea mai importantă și mai profundă decât moartea a mii de copii din Africa, morți prin înfometare? Pentru că tind să evaluez pierderea în termenii banilor, a succesului, a educației și a influenței, nu în termenii a ceea ce este cu adevărat: distrugerea unei ființe creată după chipul lui Dumnezeu.
 
Egoist – Nu am crezut vreodată că suferința îmi va descoperi cât de egoist pot să fiu, chiar în durere! Până și rugăciunile mele vizau aproape exclusiv siguranța fizică, bunăstarea și proprietățile. Suferința m-a ajutat să-mi amintesc că viața e scurtă, că timpul încredințat trebuie folosit într-un mod mai responsabil și mai puțin egoist decât am făcut-o până acum. De ce îmi doream vindecarea cu orice preț? Aș fi enumerat multiple motive, dar în adâncul ființei mele am constatat că multe din ele vizau propria-mi persoană! C. S. Lewis își dorea soția plecată pentru totdeauna. De ce? Răspunsul său arată cât de puternice egoismul înfipt în noi: „O vreau înapoi ca ingredient la refacerea trecutului meu. Aş fi putut să-i doresc ceva mai rău de-atât? După ce a trecut odată prin moarte, să se întoarcă şi apoi, mai târziu, să facă din nou experienţa morţii?”.
 
Răzvrătit – Am reproșat prin atitudinile şi prin gândurile mele acuze, resentimente faţă de Dumnezeu. Recunosc că uneori chiar le-am dat glas în rugăciunile mele, le-am aruncat asupra Lui! Și Iov s-a certat cu Dumnezeu, a fost indignat pe El, l-a provocat să vină, să-i răspundă. Accentul dat pe nevinovăția lui Iov arată că poate există o suferință inocentă. Și ce ciudat: în final Dumnezeu nu-l condamnă pentru că s-a dezvinovățit pe sine, ci pentru că Iov L-a condamnat pe Dumnezeu pentru a se justifica pe sine. Dacă lumea fizică ne oferă mistere pe care nu le putem înțelege și întrebări la care nu putem răspunde, de ce aș fi atât de arțăgos și de insistent să înțeleg propria mea suferință? Alvin Plantinga surprinde acest orgoliu uman: „dacă Dumnezeu are un motiv bun pentru a permite suferința, de ce presupunem că teistul ar trebui să fie primul care cunoaște răspunsul?” (God, Freedom and Evil –Dumnezeu, Libertatea şi Răul). Există aspecte pe care nu le înțeleg pentru că nu sunt Dumnezeu: „de ce eu?”, „de ce acum?”, „până când?”, „dacă există Dumnezeu și e atotputernic, de ce nu intervine?”. D. A. Carson înțelege că Dumnezeu nu ne acuză dacă în suferințele noastre ne exprimăm disperarea și ne mărturisim pierderea nădejdii sau sentimentul neputinței. Dar, să admitem că există și posibilitatea de a spune blasfemii, de a face afirmații greșite. Aici trebuie să ne exersăm smerenia și să lăsăm loc pentru tema misterului, a tainei care poate fi prezentă. (How Long, O Lord: Reflections on Suffering and Evil –Până când, Doamne? Reflecţii despre suferinţă şi rău).
 
Suferința e ca o oglindă: oglindă, oglinjoară, cine-i ticălosul acesta oare? Ah… sunt chiar eu…, eu care mă credeam un sfânt atât de mare! Și totuși, dacă în suferințele noastre constatăm atâtea defecte, mă minunez de Cel Sfânt, care a suferit pentru a-mi spune că sunt cu mult mai josnic decât aș fi în stare să recunosc vreodată! De ce nu oprește Dumnezeu suferința? Nu știu, răspunde într-un interviu Timothy Keller, dar la fel ca el, știu că motivul pentru care nu o face, nu e nepăsarea: „crucea lui Cristos îmi arată că nu poate fi indiferența”!
 
 
Sursa foto: Photo by Vince Fleming on Unsplash 

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies and third party services. Ok